Platformă europeană pentru combaterea risipei alimentare

Platformă europeană pentru combaterea risipei alimentare

La începutul lunii august, Comisia Europeană a lansat o nouă platformă pentru a lupta împotriva risipei alimentare.

stop

Platforma reuneşte 70 de organizaţii şi este centrată pe prevenirea risipei pe lanţul valoric alimentar, pe cooperarea intersectorială şi promovarea de bune practici.
Din această platformă fac parte statele membre, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social European, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi 37 de organizaţii selectate de CE. Printre aceste organizaţii se numără Organizaţia Europeană a Consumatorilor, Asociaţia Europeană a Laptelui (EDA), cooperative precum COPA – Cogeca, Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente (FEBA).
Comisia Europeană a informat printr-un comunicat că aceste organizaţii au fost selectate pentru “experienţa în prevenirea risipei, capacitatea de a influenţa grupuri de interes şi derularea de activităţi relaţionate cu lanţul valoric alimentar”.
Obiectivul acestei platforme este acela de a atinge unul dintre obiectivele de dezvoltare sustenabilă stabilite de Naţiunile Unite în ianuarie, şi anume cel axat pe lupta împotriva risipei alimentare pentru impulsionarea consumului şi a producţiei responsabile. Conform Comisiei Europene, anual se aruncă în jur de 88 milioane tone de mâncare în Uniunea Europeană.
Sursă info: AGERPRES Sursă foto: eutopics.eu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.