Scrisoare către copiii noștri

Scrisoare către copiii noștri

Iertați-ne pentru încăpățânările noastre, pentru grija exagerată cu care vă îngrădim visele. Noi ne-am născut cu cheia de gât, în cusuțe strâmte, întunecate și reci. Am visat la lumină, cald și bine. Și când le-am avut, în sfârșit, am intrat în panica de a nu le pierde. Iar asta ne-a înrăit, ne-a făcut să ne călcăm în picioare, să ne tragem scaunul unul de sub altul. Am făcut compromisuri și ne-am înjosit, poate mai mult decât părinții noștri, ori părinții părinților noștri, care măcar își iubeau eroii care știau să creadă și să lupte pentru idealuri. Am greșit, unii față de alții, și cel mai mult față de voi. Am crezut că dacă ținem strâns în brațe pe cineva, acela va rămâne veșnic lângă noi. Că astfel nu ne va putea părăsi, nu va pleca sau nu va muri. Și ne-am înșelat. Abia acum, un pic mai încercați de viață și mai maturi, am înțeles că nimic nu e veșnic, că nu poți obliga pe nimeni să te iubească, că e bine să primești încercările vieții cu capul ridicat și ochii larg deschiși, dar mai ales că prezentul, prezentul trebuie savurat.

Suntem mândri de felul în care vedeți viața. De cum ne învățați să vă acceptăm încercările, să vă permitem eșecul, dar mai ales să ne bucurăm de reușitele voastre. Suntem recunoscători că ne priviți cald și ne rugați să nu mai luăm viața atât de în serios, să ne aruncăm cu capul înainte și să ne trăim experiențele, fără dinți strânși, fără încrâncenare. Din fericire, pentru voi, pare să conteze mai mult creșterea pe verticală, decât pe orizontală. Pare să vă pese de ce simțiți, de ce vrea sufletul vostru. Și par să vă impresioneze mai puțin avuțiile, viitorul în cifre, poleiala.

Suntem mândri de ființele care sunteți, de oamenii minunați care veți deveni.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.